Astăzi am resimțit iar aceeaşi senzație simțită pentru prima dată pe 5 mai 2017.
Oficial zic: Acea senzație când ți se taie respirația, inima îți bate ca o nebună, iar picioarele...parcă nu le mai simt.
Nu, nu m-am îndrăgostit.
Oficial, de azi încep a urî, din toată inima, aşa cum am iubit.
Mulțumesc frumos, te-ai străduit.

Nu încetez să rămân şocată de ce fel de oameni sunt înconjurată.
Serios, cum voi puteți fi aşa ?
Îmi explicați şi mie cum?
Defapt, nu.
Eu niciodată nu voi fi ca voi.

Am înteles prea târziu faptul că doar printre oameni suntem mereu singuri.

Da nu este nimic că aceste persoane simplu şi-au băgat piciorul în existența mea ?
Nu e nimic că vă aduceți aminte de mine doar atunci când aveți nevoie ?
Când vă era rău, repede la Nastea să vă liniştească şi Nastea să steie până la 3-4 noaptea online să vă ajute, dar când acum la Nastea îi de-a pla unde sunteți?
Aaa?
Unde-s cei care ziceau că bratu, văru, sister, eu mereu o să fiu alături şi o să te ajut?
Mulțumesc de atenție.
La revedere.

Cu o față ca a mea nu că e frumoasă toamna, dar pot să mă duc azi la halloween fără să mă deghizez.

Ca la morgă.
"Tiho,holodno,inogda esti novenikie"?

Sper să ai asfixie.

Mă trezesc eu azi dimineață de la melodia unei rugăciuni bisericeşti.
Ghiciți ce?
Fratele meu de 5 ani, a găsit o emisiune la televizor unde un preot cântă şi a dat la volum maxim.Da,da.Volum maxim.
Mă simțeam de parcă eram la slujba sfântului Vasile şi se făcea exorcism pe mine.????

Ştii cum este să vezi cum pierzi într-o fracțiune de secundă ceea ce iubeşti?
Nu, nu ştii. Nici nu o să ştii.
O să clipeşti in acel moment.

Dacă eşti băiat poți să îi iei, da nu să îi dărui ceva.