@ChristianCage978

(Seven) Ștefan Olbojan

Ask @ChristianCage978

Sort by:

LatestTop

Crezi ca dacă cineva respira mai greu, având probleme la inima și se testeaza, o sa îl scoată pozitiv, zicând ca are covid?

No idea man, ești în Romania, au ars spitale în pandemie , orice e posibil

Ce parere ai despre faptul ca se inchide onlyfans?

Nici o părere. Nici nu știam. Dar există și altele mai mult ca sigur. Oricum, ce e drept e că multe nu își vor mai plăti ratele sau iubiții '+-)))

Te pricepi la gătit? Dacă da, ce îți iese cel mai bine?

Orice gătesc. Chiar îmi place să fac asta, iar well, in orice pui pasiune, iese bine.

Related users

La ce noroc am eu, dacă ma nașteam in Dubai, ma făceam cămilă.

Dubai e cea mai proastă glumă a secolului 21.

Ți se pare mult o camera la mare pe noapte 300 lei fără mic dejun?

Evident. Iei o garsoniera in regim hotelier o săptămână cu banii aia

Ce ai primit ultima data gratis?

Nu accept nimic pe gratis, pentru că în lumea asta nimic nu e gratis. Dacă cineva îți oferă ceva "gratis", așteaptă altceva în schimb

Dacă te-ai gândi sa pleci undeva, doar ca ar fi gratis, și ai sta pe gânduri, ba sa pleci, ba sa nu pleci, ce ai face?

Aș face sepukku :-))

Te-ai duce undeva, chiar dacă ar fi gratis, dar simți ca nu te vei simți bine acolo?

Doamne :-))) ești prea nehotărât/ă. Just pick the one that will make you feel better

Zici ca ai 14 ani cu figurile astea de "neinteles" "diferit", imi aduci aminte de mine cand eram la pubertate :))

Exceptând faptul că tu ești doar unul din mulțime, iar eu chiar sunt diferit de voi. E necesar să îmi cobor nivelul că voi mongrels sa înțelegeți ce spun eu. Și nu suntem la fel, voi sunteți lași, proști și nu aveți nimic sfânt pe lumea asta, eu am alte valori. Nu am crescut la fel, voi ați crescut sub aripa protectoare a părinților care va întrețin și după 20 de ani, eu nu. Voi ați trădat, vândut, și înjunghiat pe la spate pe oricine că să primiți niște firimituri, eu am ales altă cale. Voi sunteți cel mult niște amărâți de Alpha, eu sunt altceva. Hai sa vorbim fără anonim despre asta, sau îți e că figurile mele sunt mai badass că figurile tale ?

Esti pe langa subiect, ce intreb eu si ce raspunzi tu. Am intrebat la ce-i foloseste un cont de instagram unui preot? Sa te spovedeasca online?

Nu sunt deloc pe lângă, tu ești. Instagramul și rețelele de socializare per se, sunt un mod de a face marketing foarte eficient. De asemenea poți vinde obiecte și servicii foarte ușor pe ele. Dacă cineva e suficient de credul atunci da, îl spovedește online. Ce e spovedania defapt ? Îi spui unui om anumite chestii personale despre care nu poți vorbi foarte deschis cu apropiații. Ca la psiholog. Ți-am răspuns așa, sperând că o să te gândești puțin cum a ajuns biserica sa aibă bugetul unui oraș mare. Dar nu pare că poți să îți dai seama singur/ă. Răspunsul este: A evoluat. In era asta, dacă vrei să ai un bussniess eficient trebuie sa lucrezi la marketing. Ce, și cum vinzi. Înțelegi acum? Există oameni care fac bani, făcând publicitate pe Instagram prin profilul lor, la profile mai mici. Feed, story, etc. Fiecare cu prețurile lor, prin PayPal că e neimpozabil. Ce oprește biserica sa se conecteze astfel cu enoriașii? Dacă tanti Nuți are insta și revolut, atunci preotul ăla știe ce face... Damn, nu încetează niciodată să mă uimească cât de încuiați puteți fi voi, oamenii normali

View more

Mi-a aparut la sponsored pe insta story un preot. Preotii au nevoie de promo pentru ce? Inteleg sa-si faca vreun artist sau vreun cantacios la inceput de drum, dar preotul? Nu-s eu cu biserica, dar am impresia ca s-a stricat lumea. Totul este de-un ridicol si un circ de nedescris. Unde ne indreptam?

Asta pentru că nu ai date. BOR a avut în 2019 un buget mai mare decât Timișoara :-)). Nu ne îndreptăm nicăieri specific. E Capitalism, totul e un bussniess. Numai voi, ăștia de dați întrebări tuturor, dar nu continuați discuția, lucrați pe moca:-))

AI mei se duc in vacanță în Italia și pe mine mă lasă singură acasă să mor de singurătate și inimă rea. Nu-s vaccinată și nu cred că pot, nu știu exact ce legi sunt acum. Boala asta a dezbinat familii! Ne-a distrus. Nu mă vaccinez până-n 2023, m-am jurat.

Ieșim la o bere dacă vrei :-))

Eu nu pot sa ma razboiesc cu nimeni la modul sa fiu si eu ca ala, nu-mi permite conditia emotionala si psihica. Iar daca as intenta proces cuiva si si-ar cere scuze, as renunta, fiindca si daca nu-i "sarantoc" si procesul nu e ceva corvoada, nu vreau sa "pedepsesc" pe nimeni,vreau pace si armonie.

Well, e drăguță utopia ta Morussiana dar varianta mea e mai plauzibilă. Toți suntem sărăntoci defapt :-)) Resursele noastre sunt pe terminate. Deci cam asta e crudul adevăr. Dacă nu vrei sa peedepaesti pe nimeni, atunci nu mergi la poliție. Ce vrei de fapt ? Pace și armonie? Ei bine nu se poate. Pentru că unii sunt niște primate needucate, fără empatie și cu niște complexe de inferioritate foarte mari. Asta ii face sa acționeze așa. Dacă nu îi pedepsești, nu or să se îndrepte niciodată.

Te-ai duce undeva unde ai ști ca tara s-ar putea închide din moment în moment de covid, iar tu ai putea sta în carantina la întoarcere?

Nup

Unde arunci uleiul din cratita cand o cureti si pui altul? in WC sau chiuvetă?

Am un pet de 20 de litri pentru asta. Fucking primitives.

Crezi ca daca ii faci cuiva plangere la politie, se va descoperi cine e? Gen in cazul astora care hartuiesc si dau spamuri despre persoane. Politica ask-ului zice ca dpdv legal, ei pot sa faca publica identitatea cuiva.

:-)) De ce sa faci plângere la poliție, care, dacă nu ai suficient monetar nu vor face mare chestie? Nu pot, legal vorbind, tre să intentezi proces, și după pot ei face ceva. De ce să nu îl găsești și să îl terorizezi psihic? Ai aceași avantaj, și ăștia care hărțuiesc sunt și ei niste sărăntoci care nu au cum să suporte genul ăsta de proces. Deci e care pe care. Nimic nu s-a schimbat.

Mânanca cenușă, mănâncă și carnea, ma doare tendon, ma doare și capul, ma dor măruntaiele, ma dor și bătăile, soarta cea cruda, ma topește în care, putrezesc în noroi, cu capul în roi, furnici devorează, în ochi se infructa, pupila mi-o scoate și rămân de țărână. Stau.

Iz de bacovian , me gusta. Mai scrie.

O cunostinta are menajera acasa, mama ei are o femeie care vine periodic la curatenie generala. No hate, dar nu ti se pare aiurea in conditiile-n care maica-sa nu munceste ca face tac-su destui bani sa-si permite orice moft? Amica mea e in ultimul an la master. Ar putea ele sa faca curatenie.

Eu diferența de clase.

Ce e pă strada asta unde stau eu?: petreceri, trag cu pistoale. Botezuri, nunți acum cumetrii Salam ,tzanca. Eu mă îmbăt mangă

Idem , doar că la mine trag cu puști de vânătoare. Uneori adun cartușe, am deja colecție pe culori și firme:-))

Daca ai sti cert ca o pers. apropiata a facut fundraising campaign sub pretextul unei cauze, dar de fapt banii aia ii foloseste in interes personal, ai face ceva-n privinta asta sau ai lasa-o "in plata Domnului" fiindca nu vrei sa deveniti dusmani si sa spuna si ea chestii despre tine, ce ai facut?

Eu nu am persoane apropiate.

Ai mers vreodată la un examen " la oha"?

Pot sa caut pozele cu examenele scrise în care eu am scris" Ops m-am îndrăgostit de ea " :-)) eu am luat școala în râs.

Next

Language: English