Acea senzație de oboseala sufleteasca. Durerea persista pretutindeni, te doare orice os, orice mișcare. E tirziu vreai sa dormi, simți pleoapele grele, de-abia tii ochii deschiși. Muzica îți curge prin vene, iar mintea ti-i plină de amintiri. Amintirile te urmăresc, te trezesc, te hrănesc și te omoară. Încerci sa te refugiezi in muzica la maxim pentru a uita de problemele care apar zilnic tot mai multe si tot mai grele de înfruntat. Nu mai ai puteri sa lupti, sa faci față problemelor, dar realizezi ca esti doar încă un tipic adolescent care se panicheză acum si nu înțelege ca viata e plină de probleme mult mai grave. Suntem adolescenții cu suflete bătrâne și obosite. A dispărut acea culoare vie, a dispărut acel zimbet și a rămas doar Hausul sufletesc, inexplicabil.
Eu am citit ieri si mi s-a părut interesantă. In carte se vorbeste despre Mara ea era văduva si avea 2 copii. Mara lucra la pod (podăreață). Pe fiica ei o sa da Mânăstire iar pe fiul el la o scoala. Marei ii venea foarte greu la început cu ei din cauza insuficienți de bani dar se discurca ea. Apoi eu am ajuns la capitolul primăvara unde fiica lui Mara se îndrăgostește de un măcelar. Cam atit am reusit sa citesc. Poți sa cauți si pe google tot rezumatul, dar e o carte interesantă.