Oana Dan

Nu ştiu cum naiba, dar am pierdut noţiunea timpului. Parcă mai ieri eram şi eu viitoarea, viitoarea fostă. Şi fiindcă vorbim despre acelaşi bărbat, dă-mi voie să îţi spun câteva lucruri. Îmi vei mulţumi, desigur, dar mai târziu. Ce-ai spune dacă ai şti că după ce m-a înşelat pe mine cu tine, s-a întors să… te înşele pe tine cu mine? Ştiu, şi eu am râs. Dar când eram în situaţia ta am plâns. Şi încă în ce fel. Reversul medaliei. Ce crezi că mi-a spus? „Am căutat parfumul ăsta la atâtea femei…”. Apoi a plâns până mi-a udat bluza şi, ce crezi? A trebuit să o dau jos. Glumesc, eu nu mă vând la kg. L-am lăsat să se descarce, l-am ascultat văicărindu-se că nu-i e bine cu tine şi câte şi mai câte, l-am sfătuit să îşi asume bărbăteşte deciziile şi l-am bătut prieteneşte pe umăr. Tăcea pe un fundal de Nimeni Altu şi mă privea îndelung, în timp ce eu căutam să-nnumăr stelele prin parbrizul maşinii. I-am evitat privirea, fireşte, până când mi-a apucat capul în mâini şi şi-a lipit buzele de ale mele, lacom. A spus ştirb, temător, „cât de dor, cât de dor!”. Mi-a fost milă, i-am privit goliciunea din ochi, din suflet. Ştii ce? N-aş fi ipocrită să îţi spun că bărbaţii sunt proşti, când ei sunt, de fapt, tot ce ne dorim. Însă ar trebui să ştii că sunt blegi uneori, când ispita le încinge călcâiele şi le pune gândurile pe rug. Şi acţionează fără cap (sau cel putin fara unul dintre capete), o lasă pe cea de-acasă ca să se mai ardă… o dată. Apoi se-ntorc tot la tine, să mături cenuşa din urma focului mistuitor. N-am să te mint, şi eu l-am venerat cândva, până când mi-am dat seama că nu are sens să împrăştii boabe de mărgăritar la porci. Dar n-am să mă bat cu pumnii în piept, a fost drum lung până să pricep drăcia asta. Să revenim la sărut, ce atâta preludiu? Am încercat să mă desfac din strânsoarea lui, dar parcă ceva, după atâta vreme, mă atrăgea cu putere. Poate şi modul în care mă cuprinsese, cu atâta drag şi dor, cu ochii plini de lacrimi şi cu garda lăsată jos, cu sufletul dezgolit, pus în genunchi pe coji de nucă. Şi dulceaţa, o dulceaţă care îmi lipsise dimineaţa pe felia de pâine, o dulceaţă rămasă parcă intactă. Un porc şi, totuşi, acelaşi bărbat fermecător de care m-am îndrăgostit cândva. Bărbatul cu care aproape că mi-aş fi pus pirostriile fără să clipesc. M-am lăsat sărutată, recunosc, după atâta vreme în care am cutreierat departe cu gustul lui întipărit în papile. Tandru şi parcă melancolic îşi trecea degetele peste buzele mele ca peste clapele unui pian şi asculta domol notele perfecte ale tăcerii mele. Nu întreba nimic, nu vorbea nimic, doar mă privea, mă mângâia. Mâinile noastre erau împreunate. Se facuse târziu. Am dat să plec. M-a rugat „Mai stai!”. M-a sărutat pe frunte apăsat, apoi mi-a mângâiat părul, numind de momentele în care mă alinta „leoaică, cu părul mult prea blond şi mult prea fin, ca o blană din cele rafinate”. Ascultam, scrâşnind din dinţi. Pielea lui de culoarea ciocolatei mă înnebunea încă la fel de mult...

View more