„Nu, nu-ți voi reproșa nimic. Nici laș nu te voi numi. Voi încerca să păstrez demnitatea ta și dragostea pe care ți-o purtam odată. Nu voi minți, trădarea ta m-a afectat mai mult decât ai crede. Am plâns și m-am învinuit zile în șir. Uitam chiar să mănânc uneori. Mă tot întrebam „de ce” și de fiecare dată îți găseam o scuză. Îmi ziceam că între noi nu e totul superb sau că tu vrei libertate. Am ajuns chiar să zic că eu sunt vinovată, că toate acțiunile mele te-au îndemnat să faci acest gest. Până am înțeles că e greșit și că singurul vinovat ești tu. Și totuși nu-ți voi reproșa nimic. Îți promit doar că tu ești ultimul bărbat care a reușit să mă mintă. Îți promit că de azi nu voi mai fi micuța ta, capabilă să reziste în fața reproșurilor tale. Amuzant oarecum, tu cel care ai mințit să ai și tupeul să reproșezi. Dar cine știe, poate așa e sângele mincinoșilor. În fine, un lucru e clar. Tu ai trădat. Ai lăsat în urma ta tăcere și tăcerea asta nu o vei sparge nici cu cel mai dulce cuvânt. Am așteptat atât de mult o rază caldă din partea ta. Am așteptat un „ceva nu merge bine între noi” înainte să înșeli. Nu ai făcut-o. Îmi pare rău. De ce să mint, îmi pare rău că s-a ajuns aici. Ți-ai făcut-o cu mâna ta și poate că ăsta va fi cel mai greu chin al vieții tale. Eu nu mă voi schimba. Nici de dragul dorințelor tale, nici din cauza rănilor pe care mi le-ai făcut. Eu voi iubi, poate de o mie de ori mai puternic voi iubi un bărbat corect. Și el îmi va spune că sunt micuță și lângă el mă voi simți în siguranță. Și pe el îl voi iubi atât de mult. Sunt sigură. Capitolul „noi” a luat sfârșit. Îți doresc să-ți dorești lucruri corecte. Îți doresc să înțelegi la timp ce contează cu adevărat. Te las mai trist decât ești și mai orgolios decât ai fost. Trist. Adio.”
Ce versuri dintr-o melodie îți plac cel mai tare? Scrie-le aici!
Я строю мысленно мосты, Их измерения просты. Я строю их из пустоты, Чтобы туда идти, где ты. Мостами землю перекрыв, Я так тебя и не нашел. Открыл глаза, а там обрыв, Мой путь закончен, я пришел (Валентин Гафт)
и вдруг ты понимаешь, что внутри тебя что-то сломалось. неожиданно. это такой момент, когда от слабости опускаются руки, ты падаешь на колени и долго-долго смотришь в пустоту, не в силах прийти в себя.