@ramones910

Ramona

Ask @ramones910

Sort by:

LatestTop

Related users

cum te-ai cunoscut cu Victor?

Victor a fost prima şi marea mea dragoste ❤❤. Eram la castelul Bran în 2013 cu mama şi el era la intrare. Am dat buzna peste el, l-am călcat din greşeală şi el mi-a spus că nu se supără pe mine, îi sunt simpatică şi a vrut să mă cunoască. Mi-a cerut numărul de telefon şi am ţinut legătura. La câteva zile ne-am întâlnit într-un pub din Braşov, iar el îmi părea un băiat interesant. ✌ Mi-a sărutat mâna şi am simţit o atraţie fizică pentru el. Am avut o perioadă mică de relaţie la distanţă, eu fiind în Bucureşti, iar el stătea cu părinţii în Germania. Vara se terminase, iar eu am plecat la şcoală în Spania. Credeam că el ca oricare băiat se va îndrăgosti de o fată şi mă va uita, ☹, dar la aniversarea mea de 17 ani, Victor a venit la uşa casei mele cu un urs, un buchet de 17 trandafiri roz, o scrisoare, şi multe alte cadouri. Nu m-au pasionat cadourile, cât m-a pasionat prezenţa lui. ♥ Rămăsese o săptămână în Madrid, ai mei erau de acord să stea cu mine, ştiau că este ceva serios. L-am plăcut aşa de mult, mai ales de fiecare dată când plouă, iese din casă şi adună flori pentru mine. E aşa simpatic şi iubitor. Îl ador

View more

Next

Language: English