"În vid, adică perfect singur, omul nu mai rezonează cu sursa
sau cu centrul nervos care induce durere.
Stai calm, fiindcă durerea nu îți aparține,
ea e ca o pasăre ce zboară înalt.
Poți trece prin ziduri, fiindcă ele sunt parte din tine însuți,
călătorești de la alfa la omega memoriei tale,
cu mintea curățită de surplusul de detalii senzoriale, ca un ascet.
Zidul nu te doare, pietrele lui sunt doar praf ușor
când nu ești atașat de lumea pe care toți o definesc și o memorează.
Ești un om fără însușiri, nimic nu te leagă de ziduri,
ești spiritul pur, gol ca un deșert nou-născut."