"Se scurg clipele zilei pe aripi de amurg Aprig răsună-n aer sunet negru de-ntuneric Moare ziua o pagină a unui timp cărunt Promisiune amânată a unui viitor himericȘi freamăt se înalță dinspre codru urlă frunzele se zbat Glas de limbă neînțeleasă se împletește-n ele Trunchiuri maiestoase de copac plâng într-un chin turbat Apune soarele în pastel de umbre releExplozie tot văzduhul în roșu se aprinde Arde lumea în lumină de crepuscul Cerul îmbrățișează tot pământul cu patimă-l cuprinde Maiestos se lasă peste noi apusul"
"Tot timpul ne agățăm de ceva uneori de o piatră de moară alteori de foșnetul unui copac suntem niște singurătăți care trecem una prin alta apoi se despart.Tot timpul ne agățăm de ceva până când nu ne mai putem agăța de nimic și-atunci ne întoarcem cu fața către tot ce am întâlnit cât să vedem că în trecerea noastră am trăit am murit și nimic nu a fost fără rost.Nici măcar pierderea în imensul compost"
"pășesc prin viață ca într-o adormire pe drumul sinuos trec nopți și zile, trec primăveri și toamne, cu liniști și corvezi și fericiri mărunte, cu căutări, cu pierderi, cu uitare și regăsire și păreri de răuîmi umflu plămânii ca pe-o armonică și mă ascund în aerul pe care îl inspir,"
"Sus, pe panza instelata clipocind a adormire, Palpaie un mic luceafar Cu a lui nedumerire:De ce eu? singur mereu, Spune El ingandurat. Nu-s frumos, nu-s luminos? De tot sunt mereu uitat.Ce oare s-ar intampla? Intr-o seara sa nu vin, Sa trezesc totul la viata Cerul ca sa fie plin.Am sa-ncerc o zi, sau doua, Stelele sa vi le fur. Sa nu mai fie lumina, Pe cea bolta de azur.Atunci va veti aminti, Ca am fost si eu odata. Clipa ce dadea semnal, Pentru o noapte instelata."
"Odată am încercat să zbor dovadă am mai multe cicatrici uscate flori de nu-mă-uita între pagini în caietul aducerilor-aminteodată am încercat să mor dovadă am foile albe când obosit să mă mai prefac om ori poet de la un mort am aflat că un caiet gol cântărește mai greu decât o pereche de aripi frânte."
"Există un timp pentru toate și toate au timpul lor pădurea are primăvara al tinereții retrăite fie și pentru o clipă elixir marea e amorezată de vară cu soarele ce o îmbracă în diamante înșelătoare pentru poeți toamna a inventat parcurile când nostalgiile au culoarea mustului munții își revendică albul pur al iernii când lumea pare îmbăiată-n lapte iar după iarnă vine o nouă primăvară este un timp pentru toate și toate au timpul lor un timp ca să iubești un timp să te iubești și de te vei trezi vreodată că ceva s-a rupt din tine și doar ție ți-ai mai rămas singur cum ultimul întârziat pe o plajă pustie neștiind încotro să o apuci spre casă ori spre larg repetă-ți poemul acesta în drum spre tine."
"În loc de fluturi în stomac am haosul în mine încet încet s-a insinuat în întreaga-mi ființă sunt propriul meu ostatic râuri întunecate învolburate îmi curg prin vene cu vuiet de talazuri se izbesc de cord ca de pereții unei cetăți aducând cu ele resturile unui naufragiu deșeuri toxice ce vor sfârși agățate precum lichenii de pereții cetății fosilizându-se dar răpăitul tobelor garnizoanei doar eu îl aud căci nimic nu răzbate în afară la fel cum de afară nimic nu răzbește până înlăuntru apatia e luată drept mahmureală cochilia din zi în zi mai ermetică naște în cei din jur semne de întrebare greșite când nici zborul unui fluture nu mai face nimic să vibreze ce sens mai are să știu care e vibrația zilei"
"Pecerul de cleștar ca pe un vast bulevard într-o paradă tăcută precum un cortegiu funerar nori defilează în ținute scămoșate de iarnă unic spectator în loja celestă o lună dodoloață îi trece în revistă.Variantă alternativă: Pe cerul de cleștar ca pe un vast bulevard celest în ținute scămoșate de iarnă nori defilează sub privirile lunii într-o paradă tăcută precum un cortegiu funerar"